Şi-a văzut părinţii murind. şi-a pierdut şi soţul şi fraţii. A supravieţuit iadului din lagărul de concentrare, împreună cu fiul său, cântând la pian. A învins, mai apoi, şi cancerul. Perfect lucidă, la 108 ani, Alice Herz-Sommer trăieşte, în fiecare zi, mai multe momente de fericire decât alţii într-o viaţă.
„Sunt o evreică a cărei religie este muzica. Muzica m-a ținut în viață, muzica m-a salvat", își începe povestea pianista Alice Herz-Sommer. Lucru foarte adevărat, deoarece bătrâna exersează și acum, la 108 ani, câte trei ore pe zi la pian, în micuțul apartament din Londra în care trăiește singură.
Nici optimismul care izvorăște din vocea ei, nici privirea și mintea ageră nu-i trădează vârsta. Poate, doar pielea zbârcită de trecerea anilor... Râde. „M-am născut râzând și voi râde până la sfârșitul vieții. Nu ajută cu nimic dacă plângi", crede femeia.
S-a născut în 1903, la Praga, într-o familie de evrei. Mama sa a avut grijă ca cei cinci copii „să învețe, să știe, să cunoască". Una dintre surorile ei mai mari a învățat-o să cânte la pian. Începuse să-și construiască o carieră ca pianistă în momentul în care a fost târâtă în lagăr, alături de întreaga familie. Pe părinți i-a văzut murind. A rămas în lagăr împreună cu fiul ei, de 5 ani. Spune că muzica a salvat-o. Muzica și talentul. Zăcea pe podeaua rece și știa că în orice moment trebuia să se ridice și să cânte la pian. Altfel, dacă nu era pe placul celor ce o țineau captivă, ea și fiul ei ar fi fost exterminați.
Chinurile celor doi ani petrecuți în lagăr au prins viață în cartea pe care a scris-o la 104 ani: „Grădina Raiului, în Iad" („A garden of Eden in Hell").
Într-un interviu acordat lui Tony Robbins la sfârșitul anului trecut, bătrâna mărturisește că „privesc înspre bine. Știu că răul există, dar privesc înspre lucrurile bune". „Într-un fel, cred că viața în lagăr
