Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Figurant la teatru

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2004 ·

Inainte de fiecare spectacol, pe doamna Olga o gasesti in sala. De cele mai multe ori nu e singura, fiindca profita de prilej sa-si aduca o prietena sau doua, pe care le strecoara pe la intrarea Inainte de fiecare spectacol, pe doamna Olga o gasesti in sala. De cele mai multe ori nu e singura, fiindca profita de prilej sa-si aduca o prietena sau doua, pe care le strecoara pe la intrarea actorilor si le instaleaza din timp pe scaunele de la marginea randurilor centrale. Intr-o seara le explica celor doua doamne trecute de prima tinerete din ce parte o sa apara si ce are de facut pe scena. E nevoie, fiindca timpul e scurt si daca nu sunt atente s-ar putea nici sa n-o zareasca. Cele doua, modest imbracate, tinandu-si stingher posetele pe genunchi, ii sorbeau cuvintele de pe buze. Doamna Olga e inca frumoasa, desi nu tocmai tanara nici ea. Are parul vopsit blond si ochelari eleganti pe nas. Pielea de pe gat si mainile ii tradeaza varsta, dar din felul in care gesticuleaza se desprinde zatul unei cochetarii care trebuie sa fi facut multe victime pe vremuri. A inceput sa faca figuratie la teatru tarziu, dupa ce a iesit la pensie. Ii place sa-si aminteasca despre asta, dar cuvintele parca nu se lasa controlate, asa incat zambeste, isi framanta mainile si roseste, de parca ar fi o scolarita vorbind despre primul amor. Asta te face si mai curios, iar cand intrebi afli ca asa a si fost: "amorul" ei este teatrul. Nimic altceva nu i-a adus emotie si bucurie, nici slujba de functionara, nici barbatul care intre timp s-a prapadit si care n-a inteles niciodata de ce-i place ei sa se "schimonoseasca" pe scena. Doamna Olga nu obisnuia sa mearga la teatru pana nu s-a imprietenit cu o femeie care lucra in atelierul de croitorie. Intr-o zi, cand s-a dus sa o vada, aceasta i-a spus, intr-o doara, ca se cauta figuranti pentru un spectacol de la Sala Mare si nu gasesc femei in varsta. D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 10 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 13 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 10 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 12 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°