In timpul scurs intre Congres si Consiliul National, Ion Iliescu a reflectat mult la ceea ce avea sa le spuna pesedistilor, celor carora le-a dedicat toate eforturile si care au propasit sub aripa sa ocrotitoare, iar ei, in schimb, s-au purtat ca niste copii nerecunoscatori care-si trimit parintele la azil ca sa puna mana pe casa. Mult amar a mai strans in el.
Cand in sfarsit a ajuns la microfon, si-a varsat oful. Cum adica, s-a tot intrebat el, eu m-am straduit din greu pentru ei, iar ei s-au coalizat impotriva mea? Si are dreptate...
Pai nu pentru a construi acest partid a preluat el puterea calcand la propriu peste cadavre in decembrie 1989? Nu pentru acest partid a organizat mineriadele, soldate cu morti si raniti?
Nu pentru ca ei, "coruptii" si "arogantii", sa puna mana pe putere a denigrat in permanenta fortele de opozitie, mergand pana acolo incat sediile acestora au fost devastate? Nimic din toate acestea n-a
contat, iar Ion Iliescu s-a vazut nevoit sa le reaminteasca toate eforturile si sacrificiile sale. De atata suparare, a cerut ca membrii si liderii vulnerabili din PSD sa se retraga sau chiar sa fie inlaturati din partid! Nu si el. Nu se simte vinovat de nimic!
Ion Iliescu le-a spus verde in fata ca votul negativ dat de electorat la trecutele alegeri nu i se poate imputa, intrucat prezenta sa pe liste a limitat pierderile si a permis un scor mai mare decat ar fi meritat daca se debarasau la timp de "o serie de profitori".
"Factorul de innoire" a incercat sa le spuna si pentru ce considera ca mai este util partidului: ar putea sa mobilizeze fortele din afara PSD pentru a nu se risipi electoratul traditional, ar putea sa-i atraga pe cei care au renuntat sa-l mai voteze, mai ales pe muncitori,
ba chiar si pe tinerii care cauta "repere de viata", gandurile sale mergand pana la unific
