Acces la bogăţiile lumii are doar o mână de oameni. Care, pentru a-şi proteja modul de viaţă, sunt în stare să-şi ucidă semenii.

Din mijlocul singurului loc sălbatic din Europa, plutind pe apele Deltei, marinarul priveşte încă o dată drept înainte şi judecă strâmb. Printre accesele de râs provocate de fusta unei blonde, preşedintele României a anunţat că sprijină atacul spre inima pământului de la Roşia Montană. „Vedeţi că preţul aurului a crescut foarte mult, deci beneficiile ar fi foarte mari. Ce ţară stă cu averea îngropată în pământ fără să o pună în valoare?". Şi participă fără nicio jenă la marea minciună a stării de bine. Că o bogăţie aflată în adâncurile unui munte va aduce bunăstare unui popor întreg. Iar acum, când cei mai mulţi dintre noi avem senzaţia că va veni sfârşitul lumii, odată cu marea criză, o astfel de promisiune este înghiţită cu bucurie, ca o izbăvire, cu zâmbetul tâmp pe faţă.

În urmă cu ceva zeci de ani, Israelul, ţară aflată în plin deşert, şi-a pironit ochii în apa Iordanului. Şi şi-a spus: „Cum să stăm noi cu o asemenea bogăţie sub nas şi să nu profităm?". Au construit mii de ferme. Au umplut pieţele şi supermarketurile lumii cu legume şi fructe. Fiecare dintre acestea conţinea o picătură din apa râului. Acum, Iordanul, la vărsare, e doar o prelingere de apă. Iar Marea Moartă scade cu un metru în fiecare an. Borneo este a treia insulă ca mărime din lume. Cu două decenii în urmă, aici era una dintre cele mai frumoase şi mari păduri primare. Acum, ţara este acoperită de palmieri. Uleiul din acest copac satisface cererea tot mai mare de hrană, dar merge şi în milioanele de tone de cosmetice, detergenţi şi combustibil alternativ.

Alte ţări au tăiat tot şi au pus eucalipt. Pentru hârtie. În Haiti, numită odată „Perla din Caraibe", mai există doar 2% din păduri. Pământul a fost răscolit pentru cărbune. La urma urmei, „era