Balurile pentru tineri s-au schimbat enorm, odată cu modele în muzică şi schimbările de regim ale României. Sursa: washjeff.edu
Comună ar rămâne doar emoţia fetelor care participă la miss şi a băieţilor care le privesc din umbra sălii sau a clubului, născocind planuri mai mult sau mai puţin inspirate.
În parcul Cişmigiu, e toamnă, deşi fila cu noiembrie a fost ruptă de ceva zile din calendar. Nea Marcu Neag are 83 de ani şi nu suportă să stea în casă, dacă vremea îi permite. Îşi aduce aminte de balurile vieţii sale cu bucurie, dar regretă că totul nu e la fel acum. "Era vremea valsului. Ţin minte că mama mă învăţa să dansez şi eu o călcam întruna pe picioare" spune venerabilul domn.
"Dar ea râdea, mă îndrepta de spate şi continua", îşi aminteşte bătrânul, care spune că şi acum mai dansează, cu o nepoată sau cu nurorile, la nunţi sau botezuri.
Balul regal
"Ţin minte balul meu de absolvire, înainte de război. Aveam emoţii uriaşe când am invitat la dans o fată pe care o ştiam din şcoală, dar care în seara aceea îmi părea cu totul alta. Atmosfera era alta, situaţia era alta, parcă nu mai eram colegi. Mă gândeam la ce îmi spunea mama, că ea trebuie să simtă că eu condus, şi cred ca o ţineam foarte strâns. După dans, a râs şi, iniţial, m-a rănit teribil. Apoi mi-am dat seama că nu era batjocură, ci îmi aprecia ... nervul", povesteşte Marcu Neag, care regretă şi acum că nu a învăţat tango.
"Este prea tehnic pentru mine", spune el.
Săli proaste, în care tinerii făceau atmosferă
Viorica Sandu este o tânără bunică, dacă se poate spune aşa. A ieşit în parc împreună cu nepoata, pe care nu trebuie să o scape o clipă din priviri. "Dispare, e fâşneaţă cum eram şi eu". Doamna îşi aduce aminte de balurile de pe vremea lui Ceauşescu: "Erau mai toate în săli plic
