Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali: Vrem să se constate că hotărârea Comisiei de Soluţionare a Litigiilor a FRF în cazul Baciu e definitivă

Publicat in Mediafax, joi 28 martie 2013 ·

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că acţiunile deschise la Curtea de Apel Bucureşti nu sunt împotriva FRF, precizând că gruparea pe care o patronează vrea să se constate că hotărârea Comisiei de Soluţionare a Litigiilor în cazul Baciu este definitivă şi irevocabilă.

"Noi n-am dat în judecată federaţia pentru că federaţia nu ne-a cerut să punem în executare datoria. Noi am contestat acea datorie, am făcut o acţiune în constatare, să se constate că hotărârea Comisiei de Soluţionare a Litigiilor de la federaţie putea fi contestată în 15 zile la Curtea de Apel Bucureşti, deci este definitivă şi irevocabilă şi că hotărârea TAS este o hotărâre care nu se ia în considerea de legea română şi atunci noi nu suntem obligaţi să plătim această sumă. Nu avem nimic federaţia, noi am contestat un act administrativ, că aşa se practică", a spus Becali la Sport.ro.

El a menţionat că Steaua nu riscă să nu primească licenţa, pentru că a fost consiliat de oficiali ai FRF în acest caz, şi a adăugat că a pus suma datorată clubului FCM Bacău într-un cont, pentru a putea fi executată, dacă va exista o decizie în acest sens a unei instanţe din România.

"Federaţia ne-a şi spus «noi vă dăm licenţa», ne-a zis că banii ăia, 840.000, e mai bine să-i punem într-un cont, ca să se vadă buna credinţă. Noi am pus banii într-un depozit la bancă, cu un act notarial că sunt nişte bani că dacă pierdem la o instanţă civilă românească şi dacă instanţa pune în executare această sumă, dovedim că suntem de bună credinţă şi nu tergiversăm plata sumei la Bacău. Am depus acest act şi la dosarul de licenţiere. Ei au spus că din punctul lor de vedere nu suntem rău platnici, noi avem un litigiu pe rol şi atunci primim licenţa. Ei ne-au învăţat (n.r. - FRF)", a explicat Becali.

Finanţatorul stelist a mai spus că numai cluburile din România se adresează TAS în litigiile i

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°