Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trădarea - de la stereotipie verbală şi tic politic la o situaţie demnă de nenea Nae Caragiale. R

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 8 februarie 2011 ·

15 noiembrie 2010

Crin Antonescu: „Există nişte complexe la domnul Ponta, nişte frustrări, pot să le înţeleg în plan uman, dar trebuie să înţeleagă şi domnia sa că e liderul unui partid politic mare şi, ca atare, trebuie să-şi consume în intimitate aceste lucruri, dacă vrea să facă treabă din punct de vedere politic.”

15 noiembrie 2010

Victor Ponta: „Cu cât ne întâlnim mai des, cu atât îl înţeleg mai puţin (pe Crin Antonescu - n.r.). Important e că PSD este foarte consecvent şi serios şi asta dă stabilitate şi seriozitate… Noi, PSD-ul, credem că suspendarea nu este o temă cu care să te joci în fiecare zi…Dar doar ca să mergem la televizor şi să ne iubească vreun proprietar de televiziune nu ne jucăm cu România. Cred că, în acest moment, soluţia este să avem un guvern mai bun şi unul care să ia măsuri economice de ieşire din criză“.

Până mai ieri, reprezentanţii PSD, PNL şi PC aveau o mare preocupare. Când mai făceau pauză din a acuza actuala guvernare de „inventarea” crizei în lume şi în special în România, mai găseau timp şi resurse să vorbească despre „trădătorii lui Oprea”.

Toate canalele media au fost invadate de indignările şi pudibonderia politică a Opoziţiei care nu pregeta să acuze la orice oră cum senatorii şi deputaţii independenţi şi-au trădat partidul, alegând să reprezinte un cu totul alt partid.

Ceea ce au uitat aceşti „lupi moralişti” este faptul că aceşti parlamentari nu au făcut nici un jurământ de credinţă cu partidul, ci faţă de cetăţenii români. Atât timp cât vocea lui nu s-a putut face auzită în folosul cetăţenilor, ar fi fost atunci o dovadă de trădare dacă ar fi continuat.

Orice democraţie sănătoasă se sprijină pe principiul clar al pluripartitismului constituit din existenţa şi funcţionarea partidelor politice care au o idelogie şi un statut bine definit. Acest principiu asigură bunul mers al p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum o ora
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 2 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°