Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat, vineri, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu.
Parchetul general a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu, potrivit Mediafax.
Solicitarea vine după ce, miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
"În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză", precizează reprezentanţii Parchetului General, potrivit Mediafax.
De altfel, şi preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sulina, că fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat trebuie să răspundă în faţa legii, precizând că nu este niciodată prea târziu să se facă dreptate.
Anchetă declanşată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.
"IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pentru omor deosebit de grav - pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate şi pentru că una dintre obligaţile fundamentale ale unui stat european dem