Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO/Satele din Mehedinți, dezvoltate cu fonduri private

Publicat in Adevarul, vineri 4 februarie 2011 ·

Afaceriștii grupului Romanian Village Development susțin că ar putea eradica samsarii din agricultură, oferind sătenilor posibilitatea să își exploateze producția.

Afaceriștii din satele județului Mehedinți s-au întâlnit, ieri, în sala de conferințe a unui important hotel din Drobeta Turnu Severin. Patronii de magazine din zonele rurale ar putea implementa un sistem integrat de dezvoltare a satelor din județ, în cadrul unui proiect de afaceri cu puternice accente sociale.

Potrivit inițiatorilor, proiectul ar urma să creeze o piață de desfacere pentru producătorii autohtoni, stopând dezvoltarea rețelelor de samsari, care profită de munca sătenilor, cumpărând la prețuri extrem de mici. Acțiunea este inițiată de grupul Romanian Village Development, iar în urma acesteia, satele din Mehedinți ar putea avea parte de centre de achiziție pentru producătorii locali, dar și de o rețea de magazine și drogherii.

„Aceste centre pot prelua surplusul de producție de la producătorii locali și cel mai important lucru, vor stopa dezvoltarea rețelelor de samsari care profită de munca oamenilor de la sate”, ne-a spus Ionel Cârpaci, administratorul unei firme care comercializează produse alimentare, legume și fructe.

Asistență pentru fonduri nerambursabile

Proiectul ce are la bază „renașterea și dezvoltarea satului românesc” se referă și la o serie de indicatori sociali ce urmează a fi îmbunătățiți. Astfel, în satele mehedințene ar urma să fie furnizate servicii precum consultanță, conexiune la internet sau cablu TV.

„În afara rețelei comerciale, am imaginat și un sistem de servicii, cu ajutorul căruia vom oferi micilor sau marilor afaceriști informații și asistență în vederea contractării de fonduri nerambursabile”, a spus reprezentantul grupului Romanian Village Development, Liliana Marinescu.

Sătenii își pot vinde p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 7 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 minute
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 11 minute
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°