Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Municipiul Vaslui s-a înfrăţit cu raionul Cahul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Şedinţa Consiliului Local (CL) de ieri a fost una specială pentru consilierii vasluieni, deoarece au votat şi asistat la semnarea acordului de înfrăţire între municipul Vaslui şi raionul Cahul.

Din delegaţia basarabeană, pe lângă primarul Cahulului, Petru Burlacu, au mai făcut parte şi preşedintele raionului, dar şi consulul general al României la Cahul, excelenţa sa Gentiana Şerbu.

Imediat după prezentarea proiectului, consilierii locali vasluieni au votat în unanimitate, după care cei doi primari au semnat acordul de înfrăţire, act pe care primarul Vasluiului îl consideră unul benefic din toate punctele de vedere pentru locuitorii ambelor localităţi.

„Astăzi, 4 noiembrie, este o zi istorică aş putea spune. Cahulul este un oraş unde locuiesc foarte mulţi moldoveni pe care îi considerăm fraţi. Noi intenţionăm să realizăm o serie de proiecte pe linia transfrontalieră şi acestă înfrăţire ne ajută. Aceste proiecte vor prinde viaţă pe o parte şi pe alta a Prutului şi vor avea finanţare europeană. Pornim la drum pentru nişte proiecte desigur dar pe lângă aceste proiecte care vor cuprinde latura culturală, latura artistică, vor fi şi proiecte de infrastructură, atât la Vaslui cât şi la Cahul. Cu aceste gânduri am pornit la drum şi vrem să le ducem la bun sfârşit", a spus primarul Vasile Pavăl.

„Este un moment de mare bucurie pentru noi, pentru că astăzi, în numele locuitorilor oraşului Cahul, am semnat acest acord de parteneriat cu fraţii din Vaslui. După discuţii derulate de o lungă perioadă, astăzi am făcut pasul real, pentru care vreau să mulţumesc consulului general de la Cahul, Gentiana Şerbu, si presedintelui Camerei de Comert, Industrie si Agricultură Vaslui, Ion Constantin, ca fiind cei care au venit cu această idee şi s-au implicat în realizarea acestei colaborări. Aduc, deasemenea, mulţumiri primarului Pavăl care a dat curs scrisorii de int

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 18 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 2 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 33 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 5 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°