Specialitatea a fost realizată de o fermă bio de lângă Sighişoara, care se ocupă special cu creşterea trandafirilor din speciile Rosa Damoscena şi Rosa Galica
Pentru Sărbătoarea Rozelor, desfăşurată în acest weekend la Râşnov, un producător venit tocmai din Topa, judeţul Mureş, a inventat un produs special dedicat festivalului: telemeaua de vacă cu trandafiri. Specialitatea a fost realizată la ferma bio de lângă Sighişoara, care se ocupă special cu creşterea trandafirilor din speciile Rosa Damoscena şi Rosa Galica, soiuri cumpărate din Bulgaria. „Este o telemea ce am încercat să o îmbunătăţim cu floare de trandafir. E o telemea obişnuită, normală, la care am adăugat floarea, care în prealabil a fost uscată. În momentul în care ai trandafir vin şi ideile, ferma noastră dezvoltându-se în jurul acestei plantaţii de trandafir ce-o avem, pe care am înfiinţat-o în urmă cu 10 ani. Avem în prezent o suprafaţă de trandafiri de 8.000 metri pătrati, fiind cea mai importantă sursă de venit pentru noi”, ne-a declarat Dan Cismaş, producător. El a mai venit la Râşnov cu o sumedenie de produse „trandafirii”. „Avem o varietate de produse din trandafir: ceaiurile ce sunt dintr-un amestec de trandafir cu diferite plante. Mai avem şi o dulceaţă din cele două specii de trandafir, Rosa de Macena şi Galica. Avem şi un lichior de trandafir, o prăjitura săsească, din faină, lapte gris, iar pe deasupra am adăugat dulceaţă de trandafir, specifică nouă”, a mai precizat Cismaş. Cel mai mare succes l-a avut însă telemeaua, producătorul rămânând fără marfă chiar din prima zi.
Prima ediţie a „Sărbătorii Rozelor”, desfăşurată în Grădina Cetăţii de la Râşnov, deşi nu a avut parte de o vreme frumoasă, a avut parte din plin de turişti. Evenimentul a început de la sfârşitul săptămânii trecute şi s-a încheiat ieri, după patru zile de ateliere de pictură pentru prichindei, concerte, fil