Cred ca a trecut deja un... cincinal, cum se spunea intr-o vreme, un "lustru", cum se zicea si mai de demult, de cand l-am intalnit pentru prima data pe bucovineanul cel vajnic si rumen in obraji care s-a pornit spre Bucuresti sa le arate celor din Capitala ce-nseamna bucatele adevarate, neaose, curate... ecologice, naturale etc. etc. M-a uimit atunci – si nu m-am putut opri sa nu-l intreb – cum e ca-n numele lui se-aduna esenta de romanitate adevarata...? Ca-i zice "Ion" si "Taran" si "Baciu". Adica, da, in buletin el este Ion Taran-Baciu, un bucovinean de toata isprava.
Mai demult, degustand pe langa dansul din pastrame, carnati, branzeturi alese si pastravi la cobza, l-am intrebat de unde vin aroma si savoarea bucatelor lui? Mi-a zis ca-i stiinta veche, invatata de la mos-su, multa truda, si binecuvantare de la Dumnezeu. Si pentru ca pe-atunci era, ca si-acum, prag de toamna, m-a invitat sa ajung, pelerin, in satul lui, la Colacu, in Fundu Moldovei, la 8 septemvrie, ca-i zi de hram. N-am avut vreme sa ma duc... Desi tare ma-mbiau si bucatele lui, si vorbele, si... rachiul cu secarica. Da’, asa-i omu’, ca de ravnit, ravneste, de-mbiat, se-mbie... insa e greu sa se lase purtat dintr-un loc intr-altul. Macar ca-i chemat sa fie invitat de onoare. Numai ca anul asta m-am lasat induplecat. Poate si pentru ca-mi lipsea vorba hatrului bucovinean, care, dupa ce si-a asezat cum se cuvine magazinul de produse traditionale bucovinene din Floreasca (si l-a lasat pe mana fiicei si-a ginerelui – "baiatul care i-a lipsit", de!) s-a asezat o leaca pe la casa lui. A, dar sa nu va inchipuiti ca s-a asezat la hodina, nici vorba, doar ca si-a facut si-o pensiune, cu gandul ca de-or gusta din bucatele lui si s-or preumbla pe unde stie el sa-i duca, pe Rarau, la manastiri, dar si la camp ori in gradina, sa-si culeaga singuri rosia si ceapa de-o salata, turistii vor da navala.
