Sistemul candidaturilor uninominale a fost un copil născut din marile speranţe ale societăţii civile şi ale alegătorilor români, a crescut traumatizat de scandalurile dintre activiştii societăţii civile şi cei politici şi a ajuns, la maturitate, un fel de târfă a politrucilor români. O lege a uninominalului imperfectă, pe alocuri chiar confuză şi nedreaptă, a fost maximum posibil de obţinut de la clasa politică a României începutului de secol XXI. Faptul că au mutilat principiile sistemului electoral uninominal nu le-a fost însă suficient politicienilor. Dezmăţul a continuat la împărţirea colegiilor uninominale. PSD şi PNL au profitat de alianţa tacită în care lucrează de mai multă vreme şi şi-au tăiat feliile de tort aşa cum şi-au dorit. Bineînţeles, PD-L a protestat cu ţipete de jale, deşi nu cred că ar fi procedat altfel dacă ar fi fost la guvernare. Care a fost principiul decupării acestor colegii? Unul banal de simplu: colegiul respectiv să cuprindă un număr cât mai mare de localităţi conduse de primarii partidului. Aceştia vor avea rolul de a susţine candidaţii partidelor în colegiul lor. S-a negociat la sânge şi s-a ajuns la un rezultat mulţumitor. Mulţumitor pentru clica de partid, interesele alegătorilor nu mai contează. Nu mai contează de multă vreme... Desfrânarea nu s-a oprit la stabilirea colegiilor. Chiar dacă la urne vom avea de ales între candidaţi în sistem uninominal şi nu pe liste, aceasta nu înseamnă că ei vor fi altceva decât expresia jocurilor de culise şi de interese din partide. În interiorul formaţiunilor, lupta pentru a obţine „avizul de partid“ pentru a candida la un anumit colegiu este la fel cu cea care se purta pentru obţinerea unui loc eligibil pe liste. Candidaţii pe care îi vom vota în toamnă vor fi de toate felurile: de la politruci deja versaţi în „marele joc“ al politichiei româneşti, până la cântăreţi de muzică populară şi alte fi