Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Colţ de rai: Spectacolul naturii pe Cheile Nerei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

Banatul se mândreşte cu o superbă zonă turistică , însă aceasta este prea puţin exploatată. Parcul Naţional Cheile Nerei-Valea Beuşniţei este destinaţia ideală pentru cei care caută o oază de linişte şi aer curat, dar şi pentru tinerii dornici de distracţie.

Rezervaţia din judeţul Caraş-Severin este destinaţia ideală pentru cei care vor să evadeze din oraşele încinse de arşiţă şi să se bucure de liniştea naturii. Să auzi fiecare zumzet de albină, fiecare cântec al păsărilor sau susurul Nerei şi al pârâului Bei strecurându-se printre stâncile curăţate de vreme - ce poate fi mai frumos?

VEZI AICI GALERIE FOTO!

Mai citeşte şi:

Oltenii au salină de suprafaţă de 100.000 de euro

Pe drumuri de ţară

Cheile Nerei, cele mai lungi din ţară, se întind pe o distanţă de 20 de kilometri, între localităţile Şopotul Nou şi Sasca Montană. Zona este o destinaţie ideală pentru turiştii de toate vârstele.

Pavel Bornea are 65 de ani şi este din localitatea de frontieră Cenad, unde nu vede altceva decât câmpie. A fost o dată pe Cheile Nerei, iar în acest weekend a venit a doua oară, dar acum şi-a adus vecinii, nepoţii şi alte neamuri. „Este superb. Stăm cu cortul şi vrem să facem şi traseele", spune el.

Lacul Dracului, fenomen carstic unic, Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţei sunt doar câteva dintre obiectivele care te fac să-ţi doreşti să revii aici. Albastrul şi limpezimea apei din Ochiul Beiului sau Lacul Dracului ţi se lipesc de suflet.

Pentru a ajunge în minunata rezervaţie din Banat nu trebuie să înfrunţi cozile kilometrice de pe DN1, dar trebuie spus că drumurile reprezintă ruşinea regiunii. Indiferent dacă vrei să vezi Cheile Nerei pornind dinspre Şopotul Nou sau Sasca Montană, câteva porţiuni de drum spre cele două localităţi sunt dezastruoase, dar în rest şoselele sunt acceptabile, iar peisajele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°