Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Sărăcie\" de senator: Cum s-ar împrumuta grevistul Antonescu, deși are 300.000 de euro în conturi și o soție cu salariu de 6.000 de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 31 ianuarie 2012 ·

Liderul PNL Crin Antonescu a încercat să-şi consoleze, luni, colegii parlamentari care vor suferi financiar în urma grevei USL, arătând că şi el va fi afectat de renunţarea la indemnizaţii. Dându-se drept model, preşedintele liberal le-a sugerat aleşilor Opoziţiei să se împrumute de la prieteni sau familie, cât timp va dura acest boicot legislative. Ce a uitat însă liderul liberal să menţioneze este că nu orice senator sau deputat USL are o soţie europarlamentar cu venituri lunare de cel puţin 7.000 de euro şi nici 300.000 de euro în conturile familiei, o rezervă financiară salutură pentru un politician care nu are altă sursă de venit decât propriul mandate de parlamentar. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

"S-ar putea să mă şi împrumut, dar nu cu milioane la bănci pentru ca după aia să fac reclamă", a declarat ieri presei Antonescu, întrebat ce vor face parlamentarii care nu au altă formă de venit, în condiţiile renunţării la indemnizaţii.

Boicotul legislativ anunţat de USL îl va face pe Antonescu să renunţe la o indemnizaţie netă lunară de 4232 de lei aşa cum figurează salariul său pe luna noiembrie. Costurile cu telefonul mobil sunt neglijabile, 75 de lei noi.

Deşi Antonescu anunţă că va intra în grevă parlamentară începând cu data de 1 februarie, nu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu activitatea biroului său parlamentar. Conform regulamentului Parlamentului, în scopul exercitarii mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.

Până la alegeri, pentru funcţionarea biorului parlamentar al liderului PNL, Senatul va cheltui lunar puţin peste 9.000 de lei. În luna noiembrie a anului trecut, 1.734 de lei se duceau pentru întreţinere, iar 7.316 pentru subordonaţii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°