Pe desenul uriaş al vieţii, apar, uneori, reliefuri impresionante. Din detaliile delicate, miniaturale, se poate distinge şi citi, uneori, dacă ai noroc, o poveste fundamentală. Despre viaţă, despre tine însuţi, despre felul în care poţi să fii revelat prin proiectarea în ceilalţi. În lumina sau întunericul, în tainele sau certitudinile pe care le poţi descoperi despre sine în gesturile celor care înseamnă ceva major. Zic că am avut noroc cu carul aici! Au fost şi sînt în jurul meu oameni prin care am reuşit să înţeleg, profund, ce e cu mine pe acest pămînt. Ce este voluptatea bucuriei, precum şi scufundările în abisuri de tot felul. Am reuşit să pricep aventura lui Dante şi călătoria lui fabuloasă, să desluşesc că, într-adevăr, cum spune el, dragostea mişcă soarele şi celelalte stele. Că harul este de sus de tot şi dacă îl ai, hrăneşte-l cum se cuvine, dacă nu... În fine, unul dintre aceşti însoţitori, despre care este vorba mai sus, este Victor Rebengiuc. Imaginile cu el sînt extrem de diferite. Pe de o parte, fiindcă el apare mereu altfel pe scenă, mereu găsesc o nunţă care mă surprinde, un tîlc şi o poveste în desfăşurarea lui. Chiar şi atunci cînd nu i-a ieşit pe de-a întregul. Pe de altă parte, fiindcă raportarea mea a presupus timp şi propria-mi experienţă, cu alte cuvinte, o schimbare continuă şi îmbogăţită de perspective. Ochii mei au învăţat să-l citescă şi sufletul meu să-l iubească cu fiecare personaj, cu fiecare întîmplare care ne-a adus împreună. Şi care, cred, ne-a legat. Privind desenul, aşadar, constat cu melancolie că Victor Rebengiuc este unul dintre personajele care fac parte din destinul meu şi care m-au sedus. Şi în sensul în care spune Liiceanu acest lucru, adică, acela al şansei ca cineva să ne ia de mînă şi "să ne scoată pe drumul mare al vieţii şi să ne ducă de o parte, de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăi