De-a lungul tranziţiei, acesta a fost refrenul cel mai frecvent atunci când venea vorba de aderarea la UE ori de reformele democratice. Nu-i rău că am deprins spiritul de competiţie alături de vecinii bulgari. Dar ar trebui, cred, să-i dăm atenţie în continuare.
În februarie, bulgarii au ieşit în stradă pentru că nu-şi mai puteau plăti facturile la electricitate. Manifestaţiile au condus la organizarea de alegeri anticipate. Ceea ce n-a rezolvat problemele, pentru că guvernul socialist rezultat după alegeri are o poziţie şubredă, iar premierul Plamen Oreşarski, după cum scrie un comentator bulgar, “poartă masca monarhiei, doreşte să se adreseze naţiunii în calitate de conducător suveran, convins că societatea ar trebui să accepte în tăcere tot soiul de numiri şi de acţiuni”. Or, societatea bulgară nu mai e dispusă să accepte totul în tăcere.
La puţină vreme după instalarea noului guvern, oamenii au ieşit din nou în stradă. De data aceasta nu din motive strict materiale (precum plata facturilor), ci pentru a protesta faţă de numirea unui personaj controversat în fruntea serviciului de contrainformaţii. De fapt, pentru a protesta împotriva sistemului oligarhic care conduce ţara: tot felul de “foşti”, împărţiţi în tabere (numite partide politice) care se duşmănesc de moarte, au instituit un sistem corupt, o mafie politico-economică. Aşa au numit-o, printre alţii, ambasadorul german şi ambasadorul francez de la Sofia, care au publicat un editorial comun în sprijinul manifestanţilor. Protestatarii au organizat, timp de vreo 40 de zile, manifestaţii paşnice, inclusiv unele reprezentaţii ad-hoc (precum reconstituirea vivantă a tabloului “Libertatea conducând poporul” al lui Eugène Delacroix) care arată că nu sunt huligani (cum îi consideră unii politicieni) şi nici nu aşteaptă doar câteva leva în plus la salariu pentru a-şi putea plăti curentul, ci că sensul ieş
