Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SĂNĂTATE: Teste virtuale pentru ficat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 aprilie 2009 ·

Printr-o nouă tehnică, numită şi „biopsie virtuală”, medicii pot stabili cât de afectat este ficatul de boli cronice precum hepatita sau diabetul. Sursa: Codrin Prisecaru

Românii suspecţi de boli cronice ale ficatului pot beneficia de două teste moderne, FibroTest şi FibroMax, care înlocuiesc puncţia hepatică, o procedură riscantă şi dureroasă. Cele două teste au la bază un algoritm matematic şi pot stabili virtual dacă un pacient suferă de leziuni ale ficatului, date de hepatita B sau C ori de consumul excesiv de alcool.

Testele au fost verificate în 90 de ţări, pe mai mult de 8.000 de pacienţi şi au fost puse la punct de Spitalul Pitie-Salpetrier din Paris. Investigaţiile constau într-o simplă înţepătură, prin care se ia sânge pacienţilor, după care datele se introduc într-un calculator, rezultatul fiind calculat pe un site special.

Investigaţii folosite frecvent în Franţa

Practic, prin această „biopsie virtuală” se poate stabili cât de afectat este ficatul unui pacient care suferă de hepatită virală B sau C, diabet, exces de colesterol sau care este consumator înrăit de alcool.

Softul care stabileşte cât de afectat este ficatul ia în calcul biomarkeri ai sângelui (transaminaze, proteine serice, bilirubină), dar şi parametrii precum vârsta, sexul, greutatea şi înălţimea pacientului. Primul test, FibroTest, de pis tează afecţiuni precum fibroza hepatică şi arată cât de agresiv este virusul care a infectat ficatul. Celălalt test, FibroMax, care este mai complet, arată, în plus, cât de încărcat este ficatul cu grăsimi, care sunt tulburările de metabolism şi dacă în organism mai există şi alte hepatite decât cele date de virusuri.

„În Franţa, aceste teste sunt folosite la scară largă şi înlocuiesc cu succes puncţia hepatică”, spune Anca Vîrlan, reprezentant al firmei BioPredictive din România

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 55 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 59 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°