Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RUNDA a II-a. Negocieri cu FMI pe salariile bugetarilor. Ministrul Finanţelor, optimist

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 5 mai 2012 ·

După ce, ieri, reprezentanţii FMI au avut o întâlnire de aproape şapte ore la sediul Băncii Naţionale a României cu ministrul desemnat al Finanţelor Publice, Florin Georgescu, pe scrisoarea de intenţie care va fi semnată de noul Guvern, astăzi, se va dezbate subiectul sensibil la reîntregirii salariilor şi pensiilor. Sursa: Arhiva EvZ

UPDATE. Întâlnirea dintre Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale şi reprezentanţii noului guvern al României a început puţin după ora 17.00.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, participă, la rândul său, la discuţii. La întrevedere au ajuns şi ministrul desemnat al Justiţiei, Titus Corlăţean, dar şi actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu. La sediul BNR a sosit, de asemenea, ministrul desemnat al comunicaţiilor, Dan Nica. Acesta va prezenta oficialilor Fondului situaţia Poştei Române, instituţie aflată între societăţile cu probleme pe lista de condiţionalităţi a Fondului referitoare la societăţile deţinute de stat.

Potrivit surselor apropiate negocierilor, discuţiile s-ar putea prelungi până noaptea târziu. Conform programului, după ministerele Justiţiei, Comunicaţiilor şi Muncii, discuţiile vor continua cu ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig, şi cu reprezentanţii Secretariatului General al Guvernului, finalul negocierilor fiind estimat pentru ora 19,30

Aseară, Florin Georgescu se declara în privinţa găsirii unor soluţii pentru reîntregirea salariilor bugetarilor şi restituirea CAS-ului reţinut ilegal de la pensionari. "Suntem încrezători că există soluţii, aşa cum ne-au prezentat şi reprezentanţii de la nivel tehnic în discuţiile avute. Sper că Fondul Monetar şi Comisia Europeană vor fi înţelegători să dea curs solicitărilor noastre, care nu vin să arunce în aer deficitul bugetar şi nu vin să pună în pericol stabilitatea financiară", preciza

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 58 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 11 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 52 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 54 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°