Dincolo de faptul că este pictor (popular, cum vrea să fie considerat), Karl Robert Perko este un personaj. Este "un german revenit din Germania", unul dintre ciudaţii care sporesc rândurile expaţilor ce se întorc în România, deşi ar fi avut straşnice motive, de ordin material, cel puţin, să rămână în afara ei.

Spre deosebire de aceştia, însă, Perko nu a revenit ca să pună umărul la propăşirea ţării, ca să schimbe structuri alterate şi mentalităţi găunoase, ci, pur şi simplu, pentru că îi era dor (sehnsucht, în traducere aproximativă) de soarele Mangaliei şi "ca să poată îmbătrâni frumos lângă dulcea limbă românească pe care a iubit-o atât de mult în toţi aceşti ani de exil sufletesc" (cum declară, cu onestitate - sonoră, e drept). Da, există nemţi nostalgici şi, fie şi pentru acest amănunt, Herr Perko merita să devină obiectul unei nuvele. Ionel Dumitrescu a făcut mai mult decât atât şi i-a dedicat textul unui album ("Viaţa, pictura, femeile şi marea maestrului", Mangalia, 2010, 122 p.), care este şi nuvelă, şi biografie literaturizată, şi analiză temeinică a operei, uneltelor şi universului interior ale artistului. Un cadou de prieten, care, însă, încearcă să pună în paranteză puseurile ditirambice inerente oricărui plocon şi să privească lucid în spiritul omului şi în sufletul pânzelor sale. O retrospectivă caldă şi comprehensivă, dar care păstrează regulile convenţiei şi ştaiful unei strângeri bărbăteşti de mână, în public.

Personajul de acum este cel pe care-l vedeţi în poză (foto 1). Un berbant cu aer aristocratic, întrerupt parcă dintr-o promenadă pe riviera de la Nisa sau de la Biarritz. Pălărie cu boruri largi, pipă cu arome exotice, ochelari rotunzi, cu ramă fină. Şi, desigur, papion, nu liberal, ci artistic. O lavalieră mai puţin amplă, atât cât să nu atragă atenţia.

S-a născut la Arad în 1944, devine elev al Liceului de muzică şi art