Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpada de pe drumurile din municipiu și județ întinde nervii şoferilor la maxim

Publicat in Adevarul, luni 24 ianuarie 2011 ·

Străzile din Arad sunt aproape impracticabile, iar pe şosele se circulă sub viteza minimă legală. Drumarii au ieşit la datorie încă de dimineaţă, însă din cauza zăpezii care a căzut continuu, şoselele au fost cu greu curăţate.

Iarna îşi reintră în drepturi, ceea ce înseamnă că şoferii riscă enorm dacă pornesc la drum fără să îşi echipeze maşinile. În Arad a nins fără încetare în ultimele 24 de ore, iar mercurul în termometre a coborât la -4 grade Celsius pe tot parcursul zilei. Încă de la primele ore ale dimineţii s-a circulat cu dificultate pe mai multe străzi din municipiu, iar unele şosele au rămas necurăţate. „Sunt 20 de maşini pregătite să intervină oricând cu antiderapant. Peste tot s-a împrăştiat, astfel încât pe bulevardele principale zăpada să nu creeze probleme”, a explicat, în această dimineaţă, Ioan Balint, şeful Secţiei Arad a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Străzi impracticabile

Şoferii spun că abia au ieşit cu maşinile din parcări, străzile din cartiere fiind blocate de zăpadă. „Nu s-a aruncat cu sare sau nisip pe nicio stradă seundară, decât pe şoseaua principală. Abia am ieşit în această dimineaţă cu maşina în trafic. Se circulă cu dificultate şi în plus riscăm şi amenzi usturătoare dacă nu avem cauciucuri de iarnă”, a explicat Răzvan Gabor, din Arad. Sancţiunile pentru şoferii care nu şi-au dotat maşinile cu cauciucuri de iarnă ajung până la 4.000 de lei. De cealaltă parte, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad au organizat mai multe filtre la intrările în oraş pentru a supraveghea traficul rutier.

„Mai mulţi agenţi au ieşit în stradă pentru a preveni accidentele. Recomandăm şoferilor să circule cu prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile de drum”, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad. Şi transportatorii care circulă la aceas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°