Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Insula Ovidiu, inedit obiectiv turistic pe litoralul românesc

Publicat in Romania Libera, duminică 7 august 2011 ·

Insula Ovidiu este un inedit obiectiv turistic situat pe lacul Siutghiol, la 5 kilometri depărtare de malul staţiunii Mamaia, o oază de verdeaţă preferată de turiştii care vor să se desprindă, măcar pentru câteva ore, de agitaţia litoralului, potrivit Agerpres.

Creată cu mii de ani în urmă, insula Ovidiu a devenit locul legendar unde poetul Publius Ovidius Naso a fost exilat de împaratul Augustus şi unde a scris operele "Tristele" şi "Ponticele".

În prezent, pe insulă se poate ajunge cu un vaporaş sau o şalupă care pleacă zilnic între orele 10.00 - 24.00,în funcţie de solicitări, de la un ponton special amenajat în staţiunea Mamaia. Costul unui bilet tur-retur este de 20 de lei pentru adulţi, 15 lei pentru copii şi, cel puţin în acest sfârşit de săptămână când pe litoral sunt peste 200.000 de turişti, zilnic s-au vândut sute de bilete.

Odată ajunşi pe insulă, după o relaxantă călătorie care durează circa 20 de minute, turiştii se trezesc într-o liniştită oază de verdeaţă de circa 26.000 de metri pătraţi, din care aproximativ jumătate este amenajată în scop turistic. Un restaurant rustic şi terase unde se servesc în principal preparate din peşte, preţurile variind între 7 lei porţia de caras prăjit până la 50 de lei cea de calcan tras în unt, zece căsuţe cu un total de 20 de locuri ce oferă un confort de trei stele, un spaţiu de joacă pentru copii, o minigrădină zoologică, un ponton pentru pescari, totul înconjurat de copaci şi foarte multe plante ornamentale.

Cazarea la căsuţe costă 150 de lei pe noapte, iar în prezent toate sunt ocupate de turişti, unii dintre aceştia preferând să facă ''naveta'' între staţiunea Mamaia şi insulă pentru a înnopta în oaza de verdeaţă.

Câţiva dintre vizitatorii din acest week-end ai insulei Ovidiu au spus că merg pentru prima dată pe insulă pentru că nu au ştiut până acum de existenţa ei ori au ignorat inf

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 11 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 12 minute
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 15 minute
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°