Mircea Albulescu a fost dus la spitalul Floreasca, duminică seară, după ce i s-a făcut rău în zona Academiei de Studii Economice (ASE) din Capitală, din primele investigaţii rezultând că acesta a suferit un puseu de hipertensiune. Actorul a rămas internat în noaptea de duminică spre luni, pentru supraveghere medicală, după investigaţii stabilindu-se că actorul a leşinat, iar când a ajuns echipajul medical acesta avea tensiunea mărită.
Echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat că Mircea Albulescu ar fi suferit cel mai probabil un puseu de hipertensiune. Echipajul medical a decis să-l transporte pe Mircea Albulescu la spitalul Floreasca pentru investigaţii.
"Diagnosticul pus la spital este status postlipotimic. Este mai bine. Medicii i-au recomandat să rămână în spital pentru supraveghere medicală", a declarat pentru MEDIAFAX managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, profesorul Radu Macovei.
Lipotimia reprezintă pierderea de scurtă durată a conştienţei şi apare de obicei printr-un mecanism reflex, ca urmare a scăderii oxigenării cerebrale, în diverse condiţii, printre care aglomeraţie, încăperi aglomerate şi neaerisite, dar şi în condiţii de stres, de suprasolicitare.
Mircea Albulescu a participat în cursul zilei de duminică la o petrecere din Capitală, alături de alţi actori. Aceştia au sărbătorit onomastica omului de afaceri Ion Antonescu.
Contactat duminică seara de MEDIAFAX, actorul Ion Dichiseanu a declarat că a discutat cu Mircea Albulescu la petrecere. "Nu ştiu când a plecat de la petrecere, dar era bine când am vorbit cu el", a mai spus Ion Dichiseanu.
Mircea Albulescu va fi externat luni la prânz
Actorul Mircea Albulescu va fi externat cel mai probabil luni la prânz, după ce va fi supus unor investigaţii medicale, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca din C