Sechestrul pus de ANAF pe conturile TVR, instituţie pe care toţi o finanţăm obligatoriu, pentru datorii de zeci de milioane de euro către stat, nu e deloc antidemocratic, ci un comportament economic normal, dar tardiv. Datoriile legale către stat, chiar dacă-s ale unei entităţi pe care o controlează statul, trebuie plătite. Din ele vin salariile, pensiile şi prestaţiile sociale ale statului. Într-o piaţă profund concurenţială, TVR şi-a permis să facă achiziţii în cuantumuri incredibile pentru orice om care ştie sau măcar bănuieşte cum se câştigă banii, să ţină peste 3.000 de angajaţi şi să înfiinţeze canale noi, să dea salarii exorbitante iniţiaţilor şi să plătească drepturi de autor considerabile colaboratorilor politruci. Pentru că nu avea de plătit impozite, taxe şi CAS-uri. Sau, mă rog, avea, dar nu obişnuia să le plătească. Şi fiindcă avea garanţia că, oricare ar fi regimul, având o conducere cu spate politic, portăreii n-aveau tupeu să treacă prin strada Pangratti. Ba, mai mult, cerea (şi o face, în continuare, cu un tupeu vecin cu o flegmă trasă-n ochii poporului român) majorarea taxei tv, pe care fiecare locuitor al României o plăteşte la japcă odată cu factura de energie electrică. Societăţile private, de la un umil SRL până la marile televiziuni, nici în visurile lor cele mai optimiste nu visează la egalitate de tratament din partea autorităţii fiscale. În mandatul lui Blejnar, Realitatea TV a avut parte de un desant fiscal pentru 4 milioane de euro debite. Sumă constatată şi contestată. Şi a intrat în insolvenţă. Iar Antena 3 a stat luni de zile cu echipa Fiscului în sediu. Şi, din fericire, întrucât n-avea datorii la stat, nu i s-au putut bloca disponibilităţile bancare. În perioada aia, Blejnar beneficia, la TVR, de generoase spaţii de emisie şi ne făcea pe toţi, la grămadă, evazionişti. Deşi ştia bine că nu eram. Între timp, noi, zişii evazionişti,