Ritualul meu sacru de duminică mă poartă la cafenea, cu un vraf de ziare. Mă aşez la masa mea - uneori ocupată de vreun turist venetic pe care îl dezintegrez cu raza morţii, pînă cînd se ridică şi pleacă - apoi mă apuc să scrutez lumea, în ordinea importanţei: cronicile de carte, publicitatea de modă, crimele din obşte, ştirile externe, prăvălia de opinii. Luna aceasta, ritualul meu a fost violat de două ori: o dată serios, a doua oară - comic. Prima violare a fost bestială. Un tip plin de muşchi, cu rînjet idiot pe figura trădînd nemărginit amor propriu, răcnea în celularul lui către varii interlocutori. Mesajul lui era unul şi acelaşi: "Te-am trezit, ha-ha-ha!". Cei din cafenea trimiteau săgeţi de ură către bădăranul cu endorfinele gîlgîind în vene după o alergare de cinci mile, dar îl tolerau ca nişte condamnaţi. În cele din urmă am pronunţat eu verdictul comunităţii: "Hei, tipule, nouă ăstora ne place pacea şi liniştea. Ce-ar fi să-ţi muţi ciripitoarea afară?". Aplauze. Malacul îşi închise telefonul, dar mă ţintui cu privirile cît am citit eu toată secţiunea de crime locale, după care îi slăbi concentrarea. Mare lucru să poţi citi mai îndelung decît pot alţii să se holbeze la tine. A doua oară, tocmai linsesem spuma de pe capuccino şi ajunsesem la o reclamă pentru Bod în care apăreau nişte fătuce de abia ajunse la vîrsta liberului consimţămînt, purtînd nişte cămăşi zdrenţuite, cînd două femei, care le-ar fi putut fi mame, dădură buzna în cafenea, încă alergînd, şi îl înconjurară pe un tinerel arătos, tot clăpăind la un laptop lîngă mine. "Trebuie să scoatem aluniţa asta, doctore!" Alergătoarea nr. 1 îşi trase în jos elasticul colanţilor uzi şi-i arătă tînărului ceva pe care m-am străduit să îl ignor. "Mai vreau un lifting! Şi o reţetă de Zyban!" Nr. 2 strigase acestea cu evidentă mîndrie. Nr. 1 confirma că Nr. 2 avea nevoie de Zyban. "A alergat tot maraton