Abia venisem de la muncă şi-mi trăgeam sufletul, când în uşă îmi bate o vecină. Am deschis şi, cât ai zice peşte, m-a informat că la noi la magazin, adică la Alimentara unde eram arondaţi, "s-au băgat aripi de curcan".
Mulţumesc şi-i spun că vin şi eu, numai să mă schimb de ţoale. Am ajuns la magazin, unde era o coadă de toată frumuseţea. Aici, îmi zăresc vecina, care-mi făcea semne disperate. M-am instalat lângă ea. Eram trecută pe o listă, la numărul 20. Nici că se putea mai bine, în condiţiile date. Am fost informată că marfă era destulă, că în curând va începe vânzarea şi că dacă vom avea noroc nu vom avea limită de cantitate. Minunat!
S-au înjghebat discuţii pe teme diverse dar, parcă era un făcut, toate se învârteau în jurul mâncării. Zburau din toate părţile tot felul de reţete, care mai de care mai grozave. Dar cea care m-a intrigat pe mine a fost reţeta spusă de o bătrână: cum să faci ciorbă de tacâmuri de pui, care să aibă gust de ciorbă de văcuţă! Intrigată, mă întorc şi o întreb cum o face. Bătrânica îmi zice reţeta unei ciorbiţe de pui la care "pui şi o mână de boabe de fasole. Să vezi ce gust îi dă! Zici că este de văcuţă!". Era să-mi cadă sacoşa! De ce dracu trebuia să aibă gust de văcuţă dacă era de pui? "Bre!, îi zic, Da' dacă facem invers merge?" "Mţ!", face bătrânica. "E mai aspră a de vacă!", mă lămuri ea cum că nu. "Aha!", mă dau e pricepută şi schimb subiectul cu vecina care tocmai se sfădea cu o doamnă care zicea că face caşcaval doar cu un ou.
Ceva s-a întâmplat mai în faţă, astfel încât a început o rumoare plină de nelinişte. Intrase cineva în rând, fără să fie pe listă. Intrusul a fost alungat şi ne-am întors la reţete. Pentru mine nu erau prea interesante, întrucât aveam deja o bibliotecă întreagă, mai mult sau mai puţin explorată. Marfa a fost descărcată toată, absolut toată şi uşa magazi
