Ioana Bradea
Scotch
Editura Polirom
Romanul acesta, al doilea al Ioanei Bradea, este, scrie editura, "imaginea unui dezolant spaţiu postindustrial dintr-un oraş de provincie: uzine dezafectate, muncitori şi patroni <
Mircea Opriţă
Povestiri de duminică
Editura Millennium Press
Un nou volum de proze al unuia dintre cei mai cunoscuţi scriitori de science fiction (Cornel Robu spune în prefaţă că este, la ora actuală, principalul reprezentant al acestei literaturi). Zece texte împărţite egal în două părţi: "Cinci ficţiuni recente" şi "Cinci dintr-un alt secol". Simţul de observaţie, percepţia realului, umoarea mizantropică sunt caracteristici principale ale prozelor lui Opriţă. Antologică este povestirea "Lucy" cu maimuţa luată de către un cercetător ştiinţific mai tolomac drept o nouă colegă, angajată fără ştirea lui pe un post vacant şi pe care o reclamă cu înverşunare preşedintelui Academiei.
Curt Leviant
Jurnalul unei femei adultere
Editura Trei
Curt Levinat este un profesor evreu la pensie, traieşte în New Jersey şi a tradus mult literatura idiş. Romanul de faţă a fost nominalizat de revista Lire printre cele mai bune ale anului 2008. Doi bărbaţi prieteni sunt atraşi de aceeaşi femeie, dar niciunul nu ştie că ea este iubita celuilalt. Cei trei se confruntă pe rand cu gelozia şi dificultatea de a păstra un se