Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Violenţă din cauza lipsei banilor

Publicat in Adevarul, miercuri 26 august 2009 ·

Problemele financiare cauzate de criza financiară ating şi familiile din Arad. În ultima perioadă, tot mai multe cupluri, soţi sau concubine, depun plângeri la Poliţie pentru agresiuni pricinuite de unul dintre ei. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție din Arad au anunțat în această dimineață că numai în primele trei luni ale anului au înregistrat un număr de 14 dosare de cercetare penală pentru infracţiuni care vizează violenţa în familie. Tot aceștia spun că numai în ultimele 24 de ore, au fost depuse trei plângeri de acest gen.  „Ne confruntăm cu o creștere semnificativă a cazurilor de violență domestică. De cele mai multe ori, scandalurile din familie pornesc de la neajunsurile financiare. Femeile ajung la sediul Poliției pline de vânătăi și depun plângeri împotriva soților violenți. Avem cazuri în care și soții sunt agresați fizic. Pentru fiecare caz, noi demarăm câte o anchetă și încercăm pe căi amiabile să le explicăm cuplurilor că trebuie să respecte drepturile omului și mai ales să aibe demnitate”, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.

A încasat pumni din cauza crizei

Un caz de violență domestică este și cel al doamnei C.A. în vârstă de 27 de ani din Arad. Femeia și-a reclamat soțul în vârstă de 30 de ani că i-ar fi aplicat mai multe lovituri. „Certurile au început din cauza banilor. Eu am rămas în șomaj, iar soțul câștigă foarte puțin. Avem un copil de crescut, ne descurcăm foarte greu. După câteva pahare de alcool, mă ia la bătaie”, spune C.A.

În Arad funcționează mai multe fundații de ocrotire a femeilor agresate de soți. Asistenții sociali din aceste centre sunt pregătiți special pentru a veni în întâmpinarea victimelor cu sfaturi și consiliere. „Fundația noastră funcționează de doi ani de zile. Aproape zilnic avem câte un caz de agresiune în familie. Locurile pe care le punem la disp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°