Odată cu perioada interbelică, pe terenul publicistic românesc se manifestă şi o altă faţă a presei, cea destinată aproape în exclusivitate "sexului frumos". În interbelic, presa feminină cunoaşte o popularitate în continuă creştere, iar dacă pînă acum discursurile despre aspectul feminin erau fie o confidenţă între femei sau creaţia poeţilor şi a romancierilor, această epocă marchează o cotitură în istoria presei feminine.

Les années folles reprezintă şi un nou mod de a discuta despre feminitate.

Pe lângă imaginea femeii emancipate, care luptă pentru drepturile ei şi este conştientă de noul rol pe cere trebuie să-l îndeplinească în societate, presa interbelică oglindeşte imagini şi articole ale femeii gingaşe, sensibile, pure, delicate, preocupată de modă şi gastronomie, de decoraţiuni interioare, de arta de a stăpâni codul bunelor maniere. Această nevoie de idilism corespunde cerinţelor epocii, este o nevoie psihologică, dar reprezintă şi o nevoie pragmatică, având la bază exigenţa contractului de lectură dintre publicul, care are un anumit orizont de aşteptare şi ziarul sau revista care au nevoie de cititori pentru a supravieţui.

Publicistica interbelică promovează imaginea femeii idilice prin reviste adresate în primul rând publicului feminin, şi nu numai.

Din păcate, multe asemenea reviste sunt puţin cunoscute, cu toate că reprezintă o sursă de inspiraţie complexă pentru ceea ce a reprezentat femininul acelei perioade.

O astfel de revistă este Domniţa, publicaţiune femenină săptămânală, care dezbate în paginile ei probleme legate de imaginea femeii frumoase şi este la curent cu ultimele progrese, găzduind ştiri despre concursurile de frumuseţe feminină. În general, astfel de reviste feminine, Mariana, Revista scriitoarei închinată talentului feminin , Jurnalul femeii trădează înclinaţia eminamente femin