Cu un randament financiar de 30% pe an, investiţia în artă a fost în România - de la instalarea crizei economice - cel mai rentabil plasament. Totuşi, ca în orice domeniu unde este vorba despre profit mare şi creştere rapidă, piaţa de artă are numeroase capcane.

Ariadna Zeck este expertul casei de licitaţii AraArt. Ea vorbeşte despre colecţii, despre investiţii făcute cu discernământ, dar şi despre pericolele financiare care ameninţă aceste investiţii. Un expert al unei case de licitaţii are rolul de a verifica autenticitatea, de a estima valoarea lucrărilor, de a propune soluţiile pentru conservarea acestora şi, totodată, de a oferi servicii de consultanţă de specialitate pentru cumpărătorii de artă.

Falsurile, cea mai mare capcană

Dacă în tot secolul XIX european s-au făcut copii ale unui tablou celebru, iar un secol mai târziu copia a fost vândută drept original, în România falsificatorii acţionează mult mai difuz, încercând să picteze în maniera unui pictor important şi să îi atribuie acestuia contrafacerile. „Vorbim despre o cantitate de opere semnate Grigorescu care, dacă maestrul de la Câmpina mai trăia, tot nu putea să picteze atât de mult“, glumeşte Ariadna Zeck.

Ea menţionează că atribuirile false şi/sau falsificarea unor semnături au început încă din perioada marilor maeştri care lăsau la moarte mii de opere neterminate, acestea fiind finalizate de discipoli sau de alți artişti talentaţi, dar de mult mai mică valoare. Toate aceste lucruri sunt posibile pentru că nu există cataloage care să inventarieze clar şi univoc opera artiştilor români.

Chiar dacă s-au atins recorduri de aproape 300.000 de euro pentru un tablou şi preţul mediu al pictorilor importanţi este de câteva zeci de mii de euro, lipsa unor baze de date exhaustive face ca singura metodă de autentificare să fie analiza lucrării, a semnăturii şi documentarea perso