Mariana Olteanu lucrează de cinci ani la un magazin natursit din Sibiu şi spune că acest lucru a ajutat-o să înveţe multe lucruri noi şi utile.
Profil
Născută: 17 iunie 1968, Turnu Roşu
Studii: Liceul Economic Sibiu
Familie: căsătorită, are un băieţel
După o activitatea de peste două decenii în domeniul comerţului şi cinci ani de când este angajată a celui mai vechi magazin cu produse naturiste din Sibiu, Mariana Olteanu se declară mulţumită de activitatea sa de până acum şi de ceea ce a reuşit să realizeze de-a lungul timpului. Este o persoană extrem de deschisă, comunicativă şi dedicată meseriei pe care o practică, iar aceste calităţi i-au adus aprecierea din partea colegilor şi şefilor săi. În urmă cu mai bine de trei ani, ea a fost desemnată şefă de unitate, iar acum coordonează întreaga activitate a magazinului. „ Pe patronii acestui magazin i-am cunoscut când lucram la o firmă de distribuţie şi le aduceam marfă. Mi-a plăcut profilul magazinului încă de la început şi tocmai de aceea am acceptat să lucrez aici, când mi s-a propus acest lucru. În cei cinci ani de activitate, am învăţat multe lucruri noi, extrem de utile în viaţa de zi cu zi“, ne-a povestit aceasta.
Clienţii i-au devenit prieteni
Chiar dacă acum lucrează dintr-un birou separat şi nu mai stă tot timpul la tejghea, sibianca spune că nu a pierdut niciodată legătura cu clienţii magazinului „Kryia“, şi pe cei mai mulţi dintre aceştia îi consideră chiar prieteni. „ Magazinul s-a deschis în urmă cu zece ani şi, fiind primul magazin cu profil naturist din Sibiu, avem foarte mulţi clienţi fideli, care apelează la produsele noastre încă de la inaugurare. Mai mult chiar, noi i-am tratat întotdeauna ca pe nişte prieteni, i-am ascultat pe fiecare în parte şi am încercat să găsim, pe cât posibil, explicaţii la toate întrebările acestora“, ne-a spus Mariana Oltean