Ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, a decretat astăzi stare de urgenţă în ţară din cauza condiţiilor meteo severe, ninsori abundente însoţite de raface de vânt foatre puternice. Sursa: Reuters
Poliţia şi autoritatea pentru managementul crizelor au fost puse în stare de alertă. A fost mobilizat de asemenea personalul de control operativ pentru coordonarea operaţiunilor de salvare pe plan naţional, a anunţat ministrul de interne într-o conferinţă de presă.
Ungaria a fost lovită de intemperii fără precedent, a subliniat Sandor Pinter, citat de agenția MTI.
Vântul puternic a provocat pagube serioase, iar pe alocuri troienele de zăpadă ating trei metri înălţime. În mai multe localităţi alimentarea cu curent electric a fost întreruptă. Autorităţile au mobilizat şi tancuri T-72 pentru a contribui la operaţiunile de salvare.
Zăpada continuă să obstrucţioneze traficul pe autostrada M1 care leagă Budapesta de Viena, a mai spus ministrul de interne ungar.
Acesta a precizat că sute de călători au rămas blocaţi în maşini, iar autorităţile au reuşit să-i salveze pe o parte dintre ei, care au fost transportaţi în locuri încălzite, în timp ce persoanele rămase în autoturisme au primit apă, alimente şi combustibil.
Totuşi, liderul socialiştilor, principala formaţiune de opoziţie, Attila Mesterhazy, a criticat autorităţile pentru că nu au reuşit să informeze corect publicul şi să coordoneze în mod adecvat operaţiunile de salvare, iar la rândul său partidul naţionalist Jobbik a făcut apel la guvern şi la Ministerul de Interne să ancheteze cine se face responsabil de problemele apărute din cauza vremii, cerând totodată destituirea şefului autorităţii naţionale pentru managementul dezastrelor.
Sute de români blocați
Ambasada României la Budapesta a primit numeroase apeluri din partea cetăţenilor români blo