Sucevenii cu venituri foarte mici nu vor mai trebui să cumpere, cel puţin pentru o vreme, zahăr şi făină. Zeci de mii de pensionari şi persoane cu handicap vor primi astfel de alimente de
Sucevenii cu venituri foarte mici nu vor mai trebui să cumpere, cel puţin pentru o vreme, zahăr şi făină. Zeci de mii de pensionari şi persoane cu handicap vor primi astfel de alimente de la Uniunea Europeană (UE), printr-un program de întrajutorare. Astfel de alimente vor ajunge în locuinţele lor începând cu 25 septembrie. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, de aceste ajutoare vor beneficia 92.506 de suceveni, mulţi dintre ei fiind pensionari care au un venit mai mic de 400 de lei. Totodată, acesta a mai precizat că produsele alimentare vor fi distribuite şi persoanelor care trăiesc din venitul minim garantat, şomerilor şi persoanelor cu handicap.
Beneficiarii ajutoarelor umanitare vor primi de la UE câte şase kilograme de zahăr şi 19 kilograme de făină albă. Conform preşedintelui CJ, din depozitul de la Păltinoasa vor fi distribuite în teritoriu 410 tone de zahăr şi 1.424 de tone de făină albă, în valoare de 151.850 şi respectiv 476.000 de lei.
După primirea produselor, primăriile din judeţ se vor ocupa de depozitarea şi distribuirea lor. Sucevenii s-au declarat încântaţi de programul Uniunii Europene şi de bunurile pe care le vor primi. „E binevenit ajutorul. Sunt femeie singură. Bărbatul meu a murit anul trecut şi trăiesc dintr-o pensie de 350 de lei. Mă bucur că voi primi ajutoare“, a declarat pensionara Constanţa Gherghină.
Sucevenii au beneficiat şi anul trecut de acest program umanitar. Atunci, aceste ajutoare au fost primite de aproximativ 45.000 de suceveni, cantităţile alocate judeţului Suceava fiind de 700 de tone de zahăr şi 1.300 de tone de făină de grâu. „Am primit făină şi ulei anul trecut. M-am înscris în