Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecii se poartă „ca nişte copii răsfăţaţi”. 57% dintre nemţi nu sunt de acord să-i împrumute

Publicat in Gandul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Contribuabilii germani sunt nemulţumiţi de sprijinul financiar pe care cancelarul Angela Merkel l-a promis Greciei. Presa germană a scris că, din cele 120 de miliarde de euro pe care Grecia ar urma să le primească de la UE pentru a nu intra în insolvenţă, 25 de miliarde le va da Germania.

Joachim Starbatty, un profesor universitar specializat în economie, a ameninţat chiar că va da statul în judecată. Cel mai citit tabloid din Germania, Bild, a titrat ziele trecute "Grecii vor şi mai mult din miliardele noastre", avansând apoi suma de 25 de miliarde de euro - partea pe care o va asigura Germania. Un sondaj de opinie dat publicităţii săptămâna aceasta arată că 57% dintre germani nu sunt de acord cu împrumutul.

Cu toate acestea, preşedintele Băncii Naţionale a Germaniei, Axel Weber, spune că împrumutul este necesar pentru a nu se extinde criza şi în alte state, caz în care şi Germania ar fi afectată. "În prezent este cea mai bună metodă de a preveni consecinţele negative ale crizei şi a ne asigura că nu se extinde şi în alte state europene", a declarat Weber.

Grecii se tem de ei înşişi

Împrumutul nu este văzut cu ochi buni de toată lumea nici în Grecia. Psihologul grec Kostas Euthimiou spune că împrumutul pe cale să fie primit o să-i facă pe greci să se comporte ca nişte "copii răsfăţaţi". "Mentalul colectiv al naţiunii este desprins de realitate. Grecii se comportă ca nişte copii răsfăţai. De câte ori se confruntă cu o problemă, ei cred că o zână va veni şi va rezolva problema. Nu ştiu să-şi rezolve singuri problemele, aşteaptă mereu să vină cineva mai mare din afară şi să o rezolve pentru ei", a spus Euthimiou.

Între timp, protestele de stradă continuă în Grecia, cetăţenii fiind nemulţumiţi de măsurile de austeritate pe care Guvernul le-a impus. Poliţia din Atena a folosit gaze lacrimogene împotriva a 500 de persoane care manifestau în f

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°