La câteva ore după victoria (3:0) băieților, și echipa feminină de volei a României s-a impus în fața Turciei: 3:1 (-23, 21, 22, 22). Naționala ocupă locul 2 în grupa C a Ligii Europene. astăzi, cele două echipe se vor întâlni din nou, tot la Constanța.
Întinsă pe durata a 110 minute, disputa a fost controlată în mare parte de elevele lui Darko Zakoci. În primul set, România a avut 8-5, 16-14 și 21-19, însă a cedat pe final, 23-25. În următorul, detașarea s-a produs din start - 8-6, 16-11, 21-16 -, avansul de puncte dovedindu-se decisiv (25-21). Setul 3 a fost ceva mai disputat. România a început din nou tare, a avut 8-4 și 16-13, însă era cât pe ce să se împotmolească din nou la mal. Turcia a avut 21-20, însă nu a mai reușit să facă decât un punct, cedând cu 22-25. Nici în actul 4 lucrurile n-au stat mai bine, în jocul echipei noastre apărând o stare de relaxare prematură (6-8). S-a reușit redresarea situației chiar dacă au fost, din nou, ceva emoții pe final: 16-10, 21-20, 25-22.
Cu acest succes, obținut în fața liderului autoritar al grupei C, echipa feminină de volei a României își consolidează poziția a doua, detașându-se la 7 puncte de ocupanta locului 3, Belarus, și apropiindu-se la 4 puncte de Turcia. Naționala și-a mărit astfel șansele de a prinde Final Four-ul Ligii Europene.
ROMÂNIA - TURCIA 3:1 (23-25, 25-21, 25-22, 25-22)
CONSTANȚA (17 iunie). Sala Sporturilor. Spectatori: 320. Arbitri: Borislav Pobornikov și Nenad Davidovici. Durată meci: 110 minute (26, 27, 29, 28).
ROMÂNIA: Diana Neaga (4 puncte) - Ioana Nemțanu (10p), Nneka Onyejekwe (15p), Daiana Mureșan (20p), Alexandra Trică (4p), Alina Albu (9p) - Nicoleta Manu (libero).
Au mai jucat: Cristina Cazacu (1p), Alexandra Sobo (4p), Sabina Miclea (1p).
Jucătoare neutilizate: Adina Stanciu și Adina Salaoru.
Antrenor: Darko Zak