Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE BACALAUREAT 2012. Cine este Melek Kaftar, singura elevă de 10 din Braşov. VIDEO

Publicat in Gandul, duminică 8 iulie 2012 ·

După afişarea primelorREZULTATE la examenul de BACALAUREAT 2012, la Braşov nu a fost decât o medie de 10.

Potrivit edu.ro, la Braşov, singura medie de 10 la examenul de BACALAUREAT 2012 a fost obţinută de Melek Kaftar, fiica unei braşovence originare din Chişinău şi a unui om de afaceri turc, absolventă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, profilul ştiinţele naturii, bilingv română-franceză. „Frumoasă, deşteptă, ambiţioasă şi tenace, parcă nici nu se putea să poarte alt nume decât Melek, care în turcă înseamnă înger”, spune despre ea prof. Mariana Ionescu, directoarea liceului.

Media 10 la Bacalaureat i se pare ceva cât se poate de firesc, mai ales că a terminat clasa a XII-a tot cu media 10.

„În primul rând, am învăţat ca lumea, pentru că încă de la începutul clasei a XII-a mi-am propus să termin clasa cu media 10 şi să iau tot 10 şi la Bac. Asta a fost prioritatea mea şi am reuşit. Examenul mi s-a părut foarte uşor, lucru normal dacă stai cu burta pe carte, cum se zice, minimum 3-4 ore pe zi, cum am făcut eu. Iar pe lângă această motivaţie a mea, un alt lucru foarte important a fost contribuţia profesorilor, care ne-au sprijinit tot timpul, au lucrat suplimentar cu noi ori de câte ori le ceream, erau de-a dreptul bucuroşi când îi solicitam şi abia aşteptau să le punem întrebări. Şi îmi pare nespus de bine că, la rândul meu, le-am putut face şi eu o bucurie, mai ales doamnei directoare Ionescu, care se pensionează în toamna aceasta”, dezvăluie Melek „secretul” performanţei sale.

O performanţă care îi va aduce şi un premiu „pe care mi-am promis că mi-l voi da singură: un program legat de medicină, de pe Internet, se numeşte Vision Body şi costă 40 de dolari, cu care vezi foarte bine toate oasele, ţesuturile şi organele din corpul omenesc”.

Pentru a avea astfel de REZULTATE LA BACALAUREAT 2012 s-a pregătit serios. Programul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 16 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°