Starul spaniol Julio Iglesias, 66 de ani, s-a căsătorit în oraşul spaniol Marbella cu Miranda Rijnsburger, partenera sa de viaţă alături de care are 5 copii. "Julio Iglesias şi Miranda s-au căsătorit la 24 august, în cadrul unei ceremonii private, în prezenţa celor cinci copii ai lor, în parohia Virgen del Carmen din Marbella.Ceremonia religioasă a fost susţinută de preotul Luis de Lezama, alături de preoţii Juan Mari Laboa şi Roberto Rojo", se arată într-un comunicat de presă în care se precizează că cei doi au plecat în luna de miere.
Agerpres aminteşte că artistul care a vândut peste 250 de milioane de albume şi fostul top model olandez au deja cinci copii împreună: Miguel Alejandro, Rodrigo, gemenele Victoria şi Cristina şi Guillermo, cu vârste cuprinse între 3 şi 13 ani.