Obsesia romanilor pentru functia prezidentiala este pe cat de puternica pe atat de nejustificata, caci prerogativele constitutionale ale chiriasului de la Cotroceni ii asigura parghii mult prea putine in raport cu puterea care-i este atribuita si chiar cu modalitatea prin care este ales.
Dar romanii nu se multumesc cu un personaj colectiv precum partidul sau Parlamentul, ci au nevoie de un sef suprem cu chip si nume de care sa-si lege si asteptarile, si frustrarile, fie ca el se numeste voda, rege sau presedinte. Iar de-a lungul timpului a tot existat un astfel de personaj puternic, suprem, indiferent ca s-a numit Ceausescu, Iliescu sau Basescu. Emil Constantinescu a fost un accident propulsat la putere tot de Ion Iliescu, prin coalitia mediatica si politica creata impotriva sa, si de moartea seniorului Coposu.
Este firesc asadar ca partidele sa fie foarte preocupate deja de succesorul lui Traian Basescu. Liberalii si UNPR sunt singurii decisi deocamdata, iar prezidentiabilii lor se numesc Crin Antonescu si Cristian Diaconescu. Ca o ironie a sortii, exact partidele care au dat cei mai puternici presedinti sunt acum in pana de candidati.
PSD ar putea merge, desigur, pe mana lui Victor Ponta, insa ma tem ca actualul presedinte al partidului sugereaza mult prea multa imaturitate si o doza cam mare de aroganta pentru a avea sanse reale, iar sondajele de opinie o arata clar. Ion Iliescu pare a cocheta cu solutia Sorin Oprescu, o solutie nerostita care insa mai are de trecut multe obstacole inainte de a deveni fapt implinit.
Nici PD-L nu sta prea bine. Partidul evita subiectul, insa Traian Basescu a avansat, succesiv, doua liste de potentiali prezidentiabili. Din start observam ca este vorba numai despre barbati, presedintele subliniind ca nu vede o femeie in fruntea statului. Nu l-as suspecata pe Traian Basescu de misoginism,
