Înalta Curte Constituţională egipteană a decis marţi să suspende aplicarea decretului preşedintelui egiptean, islamistul Mohamed Morsi, care a dispus restabilirea Parlamentului, invalidat la jumătatea lui iunie de aceeaşi instanţă, relatează AFP.
"Curtea a dispus suspendarea decretului prezidenţial", a anunţat o sursă judiciară.
Mii de egipteni protestează în stradă împotriva deciziei Înaltei Curţi, în piaţa Tahrir din Cairo, aceeaşi de unde l-au dat jos pe fostul preşedinte Hosni Mubarak.
Duminică, după opt zile de la preluarea funcţiei, Morsi, provenind din rândul Fraţilor Musulmani, a anulat printr-un decret decizia Înaltei Curţi Constituţionale care a invalidat pe 14 iunie Parlamentul, dominat de către islamişti, din cauza unui viciu al legii electorale.
Însă, potrivit aceleiaşi surse, "Curtea a dispus să fie pusă în aplicare decizia sa precedentă (care invalidează alegerile şi declară Parlamentul ilegal)".
Preşedintele camerei inferioare Saad al-Katatni, din cadrul confreriei, a anunţat marţi că Parlamentul a trimis cazul invalidării sale în faţa Curţii de Casaţie.
Înalta Curte Constituţională a fost sesizată, la rândul ei, prin plângeri depuse împotriva decretului prezidenţial.
Legislativul s-a reunit marţi dimineaţă, sfidând astfel armata şi justiţia, pe fondul unei crize politice şi judiciare.

Duminică,