Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi ce măsuri DRASTICE avea de gând să ia Victor Ponta dacă autostrada nu ar fi fost pusă în circulaţie astăzi

Publicat in Antena 3, joi 19 iulie 2012 ·

Victor Ponta a sugerat că l-ar fi demis pe Septimiu Buzaşu din postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor dacă autostrada Bucureşti-Ploieşti nu ar fi fost pusă în circulaţie joi, 20 iulie, scrie Mediafax.

"Mă bucur că avem autostrada gata, că altfel rămâneam fără secretar de stat", a spus Ponta, care a inaugurat tronsonul de autostradă Bucureşti-Ploieşti.

La ceremonie a asistat şi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Septimiu Buzaşu.

La începutul lunii iulie, premierul Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor să îi transmită secretarului de stat Septimiu Buzaşu că nu îi plac glumele acestuia "cu lumea de apoi" legate de termenul de finalizare a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti şi că este bine să şi le păstreze pentru el.

Secretarul de stat inspectase atunci şantierul de construcţie a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, care trebuia încheiat la finele lunii iunie, el spunând însă presei că nu poate exista niciodată o garanţie în privinţa termenelor, deoarece pentru finele lunii iunie era anunţat şi sfârşitul lumii.

Mihail Başulescu a fost demis la începutul lunii iulie de la conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, susţinând atunci că decizia a fost luată din cauza întârzierilor înregistraten derularea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti.

Director general a fost numit Mircea Pop, anterior director în CNADNR.

Victor Ponta a sugerat că l-ar fi demis pe Septimiu Buzaşu din postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor dacă autostrada Bucureşti-Ploieşti nu ar fi fost pusă în circulaţie joi, 20 iulie, scrie Mediafax.

"Mă bucur că avem autostrada gata, că altfel rămâneam fără secretar de stat", a spus Ponta, care a inaugurat tronsonul de autost

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 6 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 12 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 7 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 8 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 10 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

VIDEO Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Câte țări au încheiat până acum astfel de înţelegeri cu Ucraina

HotNews acum 5 ore
​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea O

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 13 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Vremea

București
acum

20°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/27°
mar.

14°/21°