Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedeapsă redusă la jumătate pentru un pedofil recidivist care a abuzat sexual o fetiţă de 12 ani

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

Un individ care a abuzat sexual o fetiţă de 12 ani, elevă în clasa a VII-a, a beneficiat de clemenţa judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava, care i-au redus la jumătate pedeapsa aplicată de Tribunalul Suceava. Petru Leonard Perdei, de 30 de ani, din Vatra Moldoviţei, va trebui să stea la închisoare doar 13 ani şi nu 24 de ani, aşa cum hotărâse prima instanţă. Apelul declarat de Perdei a fost admis, iar pedeapsa iniţială a fost redusă substanţial. La Tribunal, pedofilul a fost condamnat la 16 ani şi opt luni de închisoare pentru viol şi zece ani pentru lipsire de libertate, judecătorul aplicând şi un spor de cinci ani, astfel încât pedeapsa finală a fost de 21 de ani şi opt luni, la care s-a mai adăugat un rest de pedeapsă de 848 de zile. Cu alte cuvinte, Petru Leonard Perdei ar fi trebuit să stea la puşcărie aproximativ 24 de ani. În apel, pedepsele i-au fost reduse, la 13 ani pentru viol şi şapte ani şi şase luni pentru lipsire de libertate. Nu i-a mai fost adăugat nici restul de pedeapsă de 848 de zile, astfel încât acum ar trebui să execute 13 ani de închisoare.

Şi în cazul concubinei sale, Nicoleta Hasiuc, de 21 de ani, femeia care l-a ajutat s-o abuzeze sexual pe copilă, magistraţii s-au dovedit îngăduitori. Pedepsele i-au fost reduse de la şapte la patru ani pentru complicitate la viol, respectiv de la cinci la doi ani şi zece luni pentru lipsire de libertate. În final va avea de executat patru ani de puşcărie. Trebuie spus că soluţia nu este definitivă şi mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Perdei mai are pe conştiinţă un copil nenorocit

Monstrul care a abuzat-o sexual pe fetiţa în vârstă de 12 ani, a mai nenorocit în urmă cu mai mulţi ani un băieţel de aceeaşi vârstă, pe care l-a violat într-o casă părăsită.

Culmea, ambii copii sunt rude cu concubina lui Perdei, băieţelul – frate cu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°