Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUTREMUR PUTERNIC ÎN GUATEMALA: Cel puţin 48 de morţi

Publicat in Mediafax, joi 8 noiembrie 2012 ·

Cel puţin 48 de persoane au murit, 150 au fost rănite şi 23 sunt date dispărute în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade înregistrat miercuri pe coasta pacifică a Guatemalei.

Zona cea mai afectată a fost departamentul San Marcos, situat la aproximativ 250 de kilometri vest de capitală. În această regiune, unde au fost distruse mai multe vehicule, străzile sunt blocate şi telecomunicaţiile întrerupte, se înregistrează cele mai multe victime.

Cutremurul submarin, cu magnitudinea de 7,4, s-a produs la ora 16.35 GMT (18.35 ora României), a anunţat centrul american pentru geofizică. Acesta a avut loc la o adâncime de 41,6 kilometri, iar epicentrul a fost situat în mare, la 24 de kilometri vest de oraşul Champerico.

"Deplângem moartea a 48 de persoane, un bilanţ care ar putea creşte deoarece 23 de persoane au fost date dispărute", a declarat preşedintele Otto Perez în cadrul unei conferinţe de presă susţinute după ce a mers în zona San Marcos.

El a precizat că 39 de persoane au murit în departamentul San Marcos, opt în Quetzaltenango şi una în Solola.

Potrivit lui, 16.000 locuinţe nu aveau curent electric miercuri seara, iar oraşul San Marcos şi alte localităţi nu aveau apă potabilă. Telecomunicaţiile sunt, de asemenea, afectate.

Ministrul Energiei, Erick Archila, declarase în cursul după-amiezii că seismul a provocat întreruperi ale curentului electric în 73.000 de locuinţe, aproape toate din departamentul San Marcos, dar acesta ar urma să fie restabilit după zece ore.

Locuitorii din regiune au povestit că mai multe ziduri s-au prăbuşit, iar unele dintre acestea peste diverse vehicule. Drumurile au fost, de asemenea, blocate de căderile de pietre, potrivit martorilor.

În oraşul Guatemala, zeci de persoane au ieşit pe străzi de la primele mişcări telurice, în special în centrul oraşului, unde se află numeroase

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 24 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 55 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°