Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Soarta CS Rulmentul se va decide astăzi; Teodor Florescu este aşteptat la Braşov

Publicat in Adevarul, joi 22 octombrie 2009 ·

CS Rulmentul Braşov a ţinut piept timp de o repriză campioanei Oltchim, dar, în cele din urmă, „rulmentistele“ au cedat la Vâlcea, scor 25-31. Important este ceea ce se va întâmpla astăzi, întrucât la finalul zilei, alte patru handbaliste ar putea deveni libere de contract! Chiar dacă sunt neplătite de luni bune şi chiar au intenţionat să nu intre pe teren la derby-ul handbalului feminin, braşovencele au evoluat cu multă determinare şi devotament, iar diferenţa de valoare a fost anulată de jucătoarele lui Herbert Muller, care au jucat din plăcere, întrucât recompensele financiare întârzie să apară.

Astfel, cu numai 10 jucătoare în lot, Roxana Cherăscu fiind prezentă la meci la rugăminţile lui Herbert Muller, handbalistele formaţiei de la poalele Tâmpei au condus cu 8-6 şi 11-8. „Rulmentistele“ au cedat fizic în mitanul secund, iar vâlcencele şi-au adjudecat o victorie preconizată, obţinută în faţa unei echipe care a demonstrat că merită să fie sprijinită financiar, pentru a-şi continua activitatea în Liga Naţională.

Rulmentul Braşov s-ar putea destrăma astăzi. Aneta Barcan, Ionica Munteanu, Alexandrina Barbosa şi Cristina Niculae vor deveni libere de contract la ora 00.00, în cazul în care patronul Teodor Florescu nu le va achita restanţele financiare. Omul de afaceri vâlcean a fost prezent la partida de ieri, iar astăzi a dat asigurări că va veni la Braşov pentru a discuta cu handbalistele.

Zi decisivă

„ După meciul de ieri am discutat cu Teodor Florescu, iar el ne-a promis, din nou, că va achita restanţele financiare către jucătoare. Ne-a dat asigurări că va sosi astăzi, în jurul amiezii, la Braşov, pentru a negocia cu sportivele. Este foarte important să se facă ceva şi nu mai avem timp pentru amânări. Situaţia trebuie rezolvată astăzi, întrucât în caz contrar riscăm să le pierdem pe cele patru sporti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 42 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 21 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 50 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°