Astăzi se împlinesc 36 de ani de când a avut loc cel mai mare cutremur din istoria recenta a României. Pe data de 4 martie 1977 un seism de 7,4 grade pe scara Richter a omorât peste 1500 de români şi a rănit alţi 11.000.
Pe 4 martie 1977, România a fost afectată de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,3 grade pe Richter, soldat cu moartea a 1.578 de oameni, rănirea altor 11.000 şi însemnate pagube materiale.
Pagubele produse de seism au avut ponderea cea mai mare în Capitală, reprezentând 70% din totalul pe ţară.
Peste 35.000 de locuinţe au fost distruse, iar mai multe clădiri reprezentative pentru Bucureşti au căzut la pământ. Între acestea, blocurile Casata, Nestor, Scala, Dunărea, Simu şi Continental, veritabile repere arhitecturale pentru mulţi locuitori ai Capitalei, potrivit romanialibera.ro.
Pentru salvarea celor prinşi sub dărâmături, autorităţile comuniste au mobilizat 30.000 de militari şi pompieri. Misiunea acestora a fost îngreunată de pana de curent generată de seism, dar şi de panica generală.
România a fost lovită de mai multe cutremure de intensitate mare. Pe 26 octombrie 1802 a avut loc un cutremur cu o magnitudinea 7,9, iar pe 10 noiembrie 1940, un seism puternic a lăsat în urmă mii de victime.