Exista o vorba larg raspandita, simpla si convingatoare, "uitarea este fatala". Daca inlocuim primul cuvant, putem obtine enuntul "nepasarea este fatala". Intr-adevar, ne aflam in luminosul an 2006 si vedem cu dezolare cum se intinde prelata nepasarii peste tarisoara noastra.

Sa dam timpul in urma cu vreo 15 ani, sa ajungem deci in primavara lui '91, cand pastorul german Joachim Gauck vizita Romania si ne vorbea despre experienta lui cu dosarele STASI.

Il ascultam cu emotie si ne intrebam cand vom reusi si noi sa punem in functiune acele filtre prin care tot ce a insemnat in tara romaneasca Securitate maligna sa se opreasca in sita si sa nu invadeze noile structuri ale puterii.

A trecut timpul... unde am ajuns? Am ajuns. Cu intarzierea care ne caracterizeaza in toate domeniile, am creat in sfarsit un organism hotarat mai mult sau mai putin sa scoata la iveala informatii grave privind trecutul celor care acum ne conduc. Sau doar al unora dintre ei. Dar ' quoi bon? se intreaba multi.

Oare agitatia asta de a-i deconspira pe fostii angajati ai Securitatii nu tine tot de oportunismul nostru clasic, legat de data aceasta de apropiata integrare in UE?

Adica am tras mata de coada atatia ani, ne-am batut joc de victime facandu-i scapati pe calaii lor si, mai mult, ajutandu-i sa se imbogateasca, am ironizat societatea civila care a facut ce a putut, adica un proces al comunismului

prin cultura - mica revansa ce i s-a permis - si acum, fiindca au venit indicatii de la Bruxelles, ne dam peste cap ca sa ne aratam corecti, intransigenti si, evident, morali?

Am plesni de ras daca rasul n-ar contine prea multa amaraciune, dezgust, lehamite.

Suntem din ce in ce mai tentati sa credem ca, daca in aceasta tara s-a furat ca-n codru, coruptia este a doua natura, iar omul de rand e neintrerupt supus umil