A fost un an plin de animaţie, iar „Megamind" este relativ atipic, cu un personaj negativ albastru şi urât ca naiba, care se crede perfect (foarte omeneşte, de altfel). Fizic e construit şi ca un fel de vampir, dacă stăm să ne uităm la pelerina cu guler înalt de care nu se desparte.
El are şi un prieten, la limita sclavului, un peştişor piranha, unul vorbitor, atoateştiutor pe nume Minion, un fel de conştiinţă a stăpânului. Personajul pozitiv, alde Metro Man, este, la limită, de-a dreptul caraghios, ridicol. Un bărbat masiv, cu o bărbie stranie, colţuroasă, uşor grizonat şi cu mantia albă, ca să fie în contrast cu duşmanul său. Umeri laţi şi minte cam puţină. Ambii au aceeaşi iniţială, doar că IQ-ul lui Megamind, de unde şi numele, este unul impresionant, ceea ce-l transformă, într-un vrăjitor extrem de inventiv, în sensul rău al cuvântului. Pelicula este construită după modelul filmelor de acţiune, al peliculelor catastrofă, cu multe explozii şi treceri prin zid, drăcovenii periculoase şi mai ales scăpate de sub control, pentru că genialul se transformă la un moment dat, în ucenicul vrăjitor care nu mai poate stăvili dezastrele, doar că, fireşte, nu este unul la fel de ataşant ca Mickey Mouse şi celebra scenă disney-ană, cu găleţile cu apă pe care nu mai reuşeşte să le măture. El creează un contra-erou care este pe cale să-l distrugă, iar în privinţa lui Metro Man veţi avea o surpriză. Decorurile spectaculoase cu zgârie-nori şi ecrane enorme duc cu gândul la cel mai izbutit film al anului 2010 „Inception"/„Începutul", trecând puţin şi printre planete, nave spaţiale, multe steluţe, dar şi meteoriţi.
O parte dintre replici sunt însă pur şi simplu banale, ba chiar penibile, de tipul: „Mi-ai căzut în plasă", spune Albăstrică, „Justiţia nu poate cădea în plasă" răspunde Albicică, strâmbându-se, ca un Elvis de cartier. Megamind este de un narcisism ab
