Sînt profesor de istorie şi predau istoria comunismului de mai mulţi ani. Deşi am oareşce experienţă didactică, întîmpin tot felul de probleme şi dificultăţi în a povesti copiilor despre comunism. De exemplu: încercaţi dumneavoastră să le explicaţi copiilor ce e ăla un montaj literar-artistic sau un dans tematic, de ce artiştii amatori cîntă şi spun poezii în faţa Hidrocentralei de la Porţile de Fier, printre furnale sau în mijlocul unui lan de grîu. Sau de ce un cor echipat ca pentru o seară de gală (rochii lungi şi fracuri) ar cînta în gară, printre vagoane şi locomotive. Sau de ce mi-am cumpărat (eu, e o experienţă personală) frigider, în anul 1988, avînd nevoie de aprobarea primarului oraşului (care acum e viceprimar şi a fost chiar şi primar, pe la începutul anilor 2000 – asta-i altă poveste complicată!), cu care aprobare m-am dus la şefa raionului de electrice (aşa-i zicea) de la magazinul universal, care şefă mi-a dat cu flit, plină de graţie şi de importanţă, şi pînă n-am „insistat“ cu un borcan mare de nes (pe care-l procurasem de la un restaurant, „insistînd“ cu un pachet de Kent, pe care nu mai ţin minte de unde-l aveam), nu mi-a dat frigider – oricum, peste vreo trei săptămîni de la primirea aprobării. Nu-i vorbă că dup-aia n-am avut ce pune în el, mai răceam apă vara. Pentru televizoarele Telecolor era o listă scurtă (tot la Primărie), plină de notabilităţi – în general, activişti de partid, lucrători din comerţ, securişti –, şi nici măcar n-am îndrăznit să fac cerere. Dar ce erau activiştii de partid? Aici fac o paranteză: la această întrebare, elevilor mai mari le spun bancul acela cu Bulă, care e întrebat la şcoală ce lucrează părinţii, iar el, cuviincios (nu ca de obicei), explică: mama e casnică, iar tata – activist de partid. Iar „doamna“ face următoarea remarcă: „A, deci nici unul nu munceşte.“ Am închis paranteza şi revin cu ghicitorile din