Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii se confruntă după weekend cu un val de persoane care s-au ars la soare. Cât de eficiente sunt remediile naturale: iaurtul şi oţetul

Publicat in Gandul, luni 18 iulie 2011 ·

Medicii dermatologi spun că, în ultima perioadă, numărul persoanelor care se confruntă cu arsuri solare creşte de la un sfârşit de săptămână la alta. "În ultima perioadă, la camera de gardă de prezintă, zilnic, zeci de persoane care suferă de arsuri solare", a declarat pentru gândul medicul dermatolog Carmen Curea, de la Spitalul Colentina.

Arsurile solare reprezintă rezultatul expunerii exagerate la soare, la ore neadecvate şi fără protecţie solară. Simptomatologia acestora diferă în funcţie de cât şi cum am făcut plajă. Arsurile solare sunt însoţite de stări febrile, insolaţie, senzaţie de usturile, frisoane, oboseală şi dureri de cap.

Medicii precizează că efectul expunerii exagerate la soare nu apar imediat, ci după câteva ore sau a doua zi. "Arsurile solare devin periculoase atunci când pielea face băşici. Acestea nu trebuie sparte, iar pielea moartă nu trebuie înlăturată mecanic, ci se recomandă să o lăsăm să cadă singură, deoarece pielea de dedesubt este sensibilă. Efecte secundare destul de grave ale statului la plajă apar şi la persoanele care sunt alergice la soare, care suferă de lupus sau de vitiligus", menţionează dr. Curea. Specialistul spune că un tratament adecvat ar putea diminua efectele negative ale acestei afecţiuni.

"Atunci când ne ustură pielea sau când ni se umflă picioarele este indicat să apelăm la creme cu efect antiinflamator, pe bază de cortizon. În plus, compresele cu apă rece ajută la diminuarea senzaţiei de disconfort", spune dermatologul.

Iaurtul răcoreşte, iar efectul este unul de moment

În privinţa remediilor naturale, precum iaurtulului, gălbenuşulului de ou, oţetulului, sau a cremelor pe bază de aloe vera, medicul spune că acestea nu au efectul scontat. "Singurul efect pe care îl au este unul de moment. Iaurtul răcoreşte, dar nu are efect antiinflamator. În cazul arsurilor solare organismul are nevoie

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 35 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 19 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 34 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°