Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tecău a ajuns în careul de aşi de la Wimbledon

Publicat in Romania Libera, vineri 1 iulie 2011 ·

Dacă mai era vreo îndoială că iarba este suprafaţa preferată a dublului Horia Tecău/Robert Lindstedt, turneul de la Wimbledon a spulberat-o. Constănţeanul, alături de partenerul său nordic, a reuşit să ajungă în semifinală la capătul unui meci fabulos în care i-a avut ca adversari pe francezii Dlouhy şi Clement.

Partida a început marţi seară şi a fost întreruptă de căderea nopţii la scorul de 6-3 în favoarea sportivilor din Hexagon. A doua zi partida s-a reluat cu Tecău şi Lindstedt mult mai motivaţi şi dornici să îşi apere renumele dobândit la ediţia precedentă.

Determinarea celor doi s-a văzut în setul secund, adjudecat cu un neverosimil 6-1. Francezii nu s-au lăsat nici ei mai prejos şi au revenit în avantaj pe tabelă, adjudecându-şi setul trei cu scorul de 6-4.

În momentul în care tabela indica 2-1 la seturi în favoarea francezilor, pentru Tecău şi Lindstedt nu mai exista loc de eroare. Cei doi aveau nevoie să joace acelaşi tenis care i-a dus anul trecut în finală, unul aproape perfect. Cu un serviciu remarcabil, constănţeanul a fost vioara întâi a partidei.

Game-urile cu el la serviciu au fost adjudecate fără emoţii şi totul depindea de returul pe serviciul francezilor. Dlouhy şi Clement au greşit pe serviciul lor, iar Tecău şi Lindstedt au profitat egalând astfel situaţia la seturi, 2-2.

Se intra în decisiv, un set care avea să se prelungească agonizant de mult, însă astfel victoria lui Tecău şi Lindstedt a fost parcă mai frumoasă. Nici francezii şi nici dublul româno-suedez nu au cedat şi au luptat până în ultima clipă. Fiecare şi-a câştigat serviciul până la scorul de 10-10.

Tecău şi Lindstedt mai rataseră două mingi de break la 9-9, însă pe a treia au fructificat-o. Era 11-10 pentru constănţean, care urma să şi servească, arma lui letală. A folosit-o din plin şi astfel a încheiat partida cu 12-10 în setul decisiv.

FAV

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 53 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 45 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

LIVE DE LA 14:30 Oțelul Galați - U Cluj, primul baraj pentru Conference League » Echipele probabile + cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Oțelul Galați - U Cluj este primul baraj pentru calificarea în preliminariile Conference League. Meciul are loc duminică, 19 mai, de la ora 14:30, și poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro. Oțelul Galați (4-3-3) Antrenor U Cluj (4-4-1-1) Antr

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°