Pe scurt si pe intelesul tuturor copiilor cu varste mai mari de doi ani, un ADULT este ceva sau cineva de care e bine sa te folosesti in caz de nevoie. Canalele de televiziune care difuzeaza programe pentru copii au in grile emisiuni educative prin care princhindeii sunt invatati sa ia parte la tot felul de activitati: desenat, colorat, decupat, modelat, construit s.a. Cum tot lucrul bun are si ceva ne-bun, iata trei dintre bizareriile cele mai frecvente din spectacolele educative destinate celor mici. Prima dintre ciudatenii e mania interactiunii cu orice pret. Cortina se ridica, emisiunea incepe. Publicul, milioane de copii cu varsta intre doi si zece ani. Limba oficiala a emisiunii, engleza. Vernacularele, cata frunza si iarba. Un prezentator, de regula un adolescent multitalentat si usor impertinent, le da binete micilor telespectatori (hi, salut, salve, ola) si, pana sa se dumireasca parintii ce s-a petrecut cu mai vechile formule de politete, precum „buna dimineata/ ziua/ seara" sau „bine v-am gasit", profesionistul distractiei contra cronometru i-a si bagat in paine pe micuti. Nici una, nici doua, ii ia la intrebari, iar copiii, ce mai tura-vura, incep a raspunde cu nerv. Un curios dialog al surzilor se tese de la o clipa la alta. Imaginea intreaba, micutii raspund. Cand princhindeii intreaba, imaginea isi vede in continuare de meserie. Straniei conversatii televizor-copil i se adauga tehnica nedisimulat pavloviana de constructie a interactiunii. - Hei, sunteti bine? (Prezentatorul ciuleste, in eter, urechea, cu mana palnie, fie la cartilajul stang, fie la cel drept.), - Nu v-aud! (Normal, nici n-are cum sa auda! Oare nu se preface?), - Am intrebat, sunteti bine? Nevazutii privitori, fiecare la casa cui il/ o are, pluseaza, prin casa, ca niste apucati: - Daaaa! Daaaa!, - Aici, aici! Timpul de „dialog" este astfel reglat incat „interactiunea" sa fie optima si e